Regulament „Antalis Comics, ediția 2025”
1. Concursul și organizatorul
1.1. „Antalis Comics”, ediția 2025, este o competiție de creație grafică desfășurată în cadrul
concursului „Antalis Awards – Clar pentru Tipar”.
1.2. Concursul este organizat de „Antalis S.A.”, societate comercială înregistrată cu nr.
J/40/4358/1998, cu sediul în Str. Matei Basarab nr. 20 A, Sector 3, București, 030674,
info.ro@antalis.com, telefon 0213 01 18 21/22/23.
1.3. Organizatorul își rezervă dreptul de a schimba/modifica formatul și/sau conceptul concursului
ori de câte ori consideră necesar acest lucru. De asemenea, Organizatorul își rezervă dreptul de a
modifica și/sau de a întrerupe concursul în orice moment, anunțând însă publicul/participanții în
prealabil, prin folosirea oricăror mijloace de informare.
1.4. Organizatorul concursului este operator de date cu caracter personal.
1.5. Conform cerințelor Regulamentului privind prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR)
Organizatorul are obligația de a administra în condiții de siguranță și numai pentru scopurile
specificate, datele personale furnizate de participanții la promoție.
Furnizarea următoarelor date este necesară bunei desfășurării a concursului și pentru înregistrarea
participanților: nume, prenume, denumire, CNP, CUI, date C.I., adresă, sediu, număr de telefon,
adresă e-mail.
1.6. Datele personale ale Participanților vor fi stocate pană la momentul încheierii concursului.
1.7. Prezentul concept și format al concursului reprezintă obiect al dreptului de autor al
Organizatorului, fiind ocrotit conform prevederilor Legii nr.8/1996 privind drepturile de autor și
drepturile conexe.
2. Tema concursului
2.1. Tema concursului este „Back to the Future” (cu varianta în limba română „Înapoi în viitor”)
reprezentată în benzi desenate.
3. Perioada de înscriere, jurizarea și gala de premiere
3.1. Perioada de înscriere a lucrărilor este 21 iulie 2025 – 30 septembrie 2025 (data limită a primirii
lucrării de către organizator).
3.2. Jurizarea lucrărilor înscrise va avea loc până pe 10 octombrie 2025.
3.3. Anunțarea câștigătorilor și a galei de premiere va avea loc în perioada 15 octombrie – 15
noiembrie 2025.
4. Criterii de eligibilitate
4.1. Pot înscrie lucrări persoanele fizice cu vârsta de peste 16 ani, indiferent de cetățenie. Nu se admit lucrări semnate de membrii juriului sau de angajații și rudelor acestora implicați în organizare.
4.2. Concursul se adresează atât graficienilor profesioniști, cât și amatorilor.
4.3. Înscrierea lucrărilor se face exclusiv electronic, pe platforma www.antalisawards.ro/.
4.4. Un autor sau o echipă (grafician și scenarist) pot înscrie o singură lucrare în concurs. Înscrierea
mai multor lucrări de către același autor sau echipă va conduce la excluderea din concurs.
4.5. Pot participa la concurs doar acei candidați care prezintă proiectul de participare în conformitate
cu regulile stabilite în Regulament.
4.6. Sunt eligibile doar acele lucrări care nu au fost făcute publice sub nicio formă și în niciun loc,
inclusiv televiziune, presă, internet sau galerii. De asemenea, sunt eligibile doar acele proiecte care
nu au fost depuse într-o altă competiție sau prezentate la alte evenimente spectacol.
4.7. Participarea la concurs este gratuită și voluntară.
4.8. Participarea la concurs a participanților atrage acceptarea implicită, necondiționată și fără
rezerve a prezentului Regulament, considerându-se drept reale, corecte și complete toate datele
furnizate de către participanți.
4.9. În cazul descoperirii oricăror neconcordanțe între datele furnizate Organizatorului (de către
oricare dintre participanți) și realitate, respectiva participare se invalidează fără îndeplinirea vreunei
formalități înaintea participanților.
4.10. Participarea la concursul „Antalis Comics, ediția 2025” implică acceptarea necondiționată,
exclusivă și irevocabilă a participanților ca numele, fotografiile și materialele filmate cu aceștia și
câștigătorii să poată fi făcute publice și exploatate în orice scop inclusiv publicitar de către
Organizator fără niciun fel de pretenții din partea participanților și câștigătorilor.
4.11. Autorii sau echipele ale căror lucrări au fost declarate câștigătoare de către juriu au obligația
să trimită către Organizator creațiile originale în format fizic (hârtie) sau ca fișier digital, în termen de
5 (cinci) zile lucrătoare.
Creațiile în format fizic vor fi expediate la adresa: Antalis S.A., Str. Matei Basarab nr. 20 A, Sector
3, București 030674, cu mențiunea „Pentru concursul Antalis Comics, ediția 2025”. Expedierea se
va realiza prin curier, iar costurile de transport vor fi suportate de către Organizator.
Creațiile în format digital vor fi trimise către Organizator pe adresa de mail info.ro@antalis.com.
4.12. Lucrările realizate parțial sau integral cu ajutorul programelor generatoare de artă bazate pe
inteligență artificială sunt considerate neeligibile, și, prin urmare, vor fi eliminate din concurs.
5. Premii: premiile juriului și premiul publicului
5.1. Lucrările vor fi jurizate pentru aceeași categorie indiferent de vârsta (peste 16 ani) și experiența
participantului. Juriul va acorda 2 (doua) premii pentru cele mai bune lucrări înscrise în concurs.
5.2. Pentru premiul I, lucrarea va fi premiată de juriu cu un premiu în valoare de 700 de euro.
5.3. Pentru premiul al II-lea, lucrarea va fi premiată de juriu cu un premiu în valoare de 300 de euro.
5.4. Premiile vor fi acordate persoanelor care au înscris oficial lucrarările în concurs, indiferent de
numărul membrilor echipei.
5.5. Decizia juriului este definitivă.
6. Componența juriului
6.1. Juriul este format din:
– Anna Benczedi
– Ionuț Popescu
– Nini Tuan
– Radu Mihai
7. Specificații tehnice pentru lucrări
7.1. O lucrare trebuie să includă minim trei (3) pagini;
7.2. Cel mult o (1) pagină poate conține un (1) singur cadru cu ilustrații (splash page), iar restul
paginilor trebuie să conțină minim trei (3) casete cu ilustrații.
7.3. Dimensiunea unui pagini este A3 (297 X 420 mm). Toate paginile trebuie să aibă aceleași
dimensiuni;
7.4. Formatul trebuie să fie vertical. Toate paginile trebuie să aibă aceeași orientare, verticală;
7.5. Ilustrația poate fi alb-negru sau color;
7.6. Tehnica de lucru este la alegerea ilustratorului. Din motive de reproductibilitate a ilustrației pe
hârtie, vă recomandăm să executați desenul de bază în tuș sau cerneală neagră;
7.7. Paginile trebuie să fie numerotate în succesiunea poveștii și pe prima pagină în partea dreaptajos
va fi notat numele autorului sau numele componenților echipei (grafician și scenarist). În cazul
unei echipe se va specifica funcția fiecăruia (grafician sau scenarist);
7.8. Toate textele incluse în banda desenată (descrieri, dialoguri etc.) trebuie să fie în limba engleză;
7.9. Lucrarea va avea atașat un fișier cu datele de contact ale autorului/echipei (numele, adresa,
numărul de telefon și adresa de e-mail), precum și de o scurtă prezentarea a autorului/membrilor
echipei, în format MS Word sau PDF, care va conține ocupația și performanțele profesionale;
7.10. Lucrarea va fi expediată către organizatorul concursului în format exclusiv digital, ca fișier PDF
(calitate grafică) sau TIF (RGB/Grey scale, 300 dpi, compresie LZW);
7.11. Lucările vor fi înscrise și încărcate exclusiv pe platforma https://www.antalisawards.ro
7.12. Termenul limită de înscriere a lucrărilor pe platforma online este 30 septembrie 2025, ora
23:00.
8. Criteriile de jurizare
8.1. Membrii juriului vor aprecia lucrările înscrise după un set de criterii bazat pe următoarele atribute
(ierarhizate în ordinea importanței lor):
– Calitatea graficii si compoziția paginii;
– Respectarea temei (încadrarea lucrării în tema concursului);
– Consistența scenariului (cât de bine transmite acțiunea).
9. Taxe și impozite. Acordarea premiilor
9.1. Câștigătorii vor fi contactați de reprezentanții Antalis S.A., în termen de maximum 20 de zile
lucrătoare de la încheierea concursului, pentru a primi toate detaliile necesare validării premiilor.
9.2. Premiile acordate în cadrul prezentului concurs intitulat „Antalis Comics, ediția 2025”, sunt
purtătoare de impozite și taxe în condițiile stabilite de Codul fiscal al României sau în condițiile
stabilite în Convențiile pentru evitarea dublei impuneri semnate între România și terțe state, în cazul
câștigătorilor cetațeni beneficiari ai unei duble cetațenii, dintre care una este cetățenia română.
9.3. Organizatorul concursului intitulat „Antalis Comics, ediția 2025”, este obligat să rețină la sursă
și să vireze la bugetul de stat impozitele stabilite conform Codului fiscal al României și Convențiilor
pentru evitarea dublei impuneri menționate la art. 9.2..
9.4. Organizatorul este obligat să comunice în scris, fiecărui câștigător, dacă este cazul, odată cu
înmânarea premiului, în mod explicit calculul impozitării la care a fost supus premiul acordat,
documentul de calcul fiind înmânat personal sau prin scrisoare recomandată câștigătorului.
9.5. În cazul instituirii prin lege a unor taxe aferente premiilor obținute de către câștigătorii
concursului intitulat „Antalis Comics, ediția 2025”, calculul și reținerea la sursă a acestora de către
organizator urmează regimul procedural prevăzut de Codul fiscal și de Codul de procedură fiscală
ale României.
9.6. Câștigătorii premiilor vor semna în original un Proces Verbal de intrare în posesia premiului și
vor completa CNP, precum si un număr de telefon în scopul declarării de către Organizator a
premiului acordat în Declarația 205 care se depune în anul următor desfășurării concursului.
9.7. Premiile în bani vor fi virate în contul transmis de către câștigător în termen de 30 de zile de la
data comunicării datelor personale și validării premiului.
10. Dreptul de contestație
10.1. Participanții înregistrați la concursul intitulat „Antalis Comics, ediția 2025” pot exercita un drept
de contestație referitor la desemnarea câștigătorului, în termen de 24 ore, după desemnarea
câștigătorului, prin înregistrarea contestației la adresa de mail pusă la dispoziție de către Organizator
pentru concurs, respectiv info.ro@antalis.com împreună cu datele de contact (adresa, nume și
prenume complet, act de identitate cu toate datele aferente).
10.2. Contestația înregistrată în termenul prevăzut la art. 10.1., se judecă de către o comisie
desemnată de către Organizator, în termen de maximum 72 de ore de la înregistrarea acesteia,
rezultatul deliberării fiind publicat pe pagina antalisawards.ro, precum și transmis prin e-mail.
10.3. În cazul în care rezultatul deliberării este de natură să ducă la nevalidarea unui câștigător și
să confere premiul altuia, acesta va fi contactat în urma deliberării.
10.4. În cazul admiterii contestației, se invalidează câștigătorul și se continuă concursul, din punctul
în care acesta a fost întrerupt ca urmare a desemnării câștigătorului invalidat.
10.5. În cazul în care petentul nu este mulțumit de răspunsul primit sau de modalitatea de soluționare
a contestației, acesta se poate adresa instanțelor judecătorești competente din România, respectiv
de la sediul Antalis S.A
11. Drepturi de autor
11.1. Autorii lucrărilor înscrise în concursul „Antalis Comics, ediția 2025” sunt de acord să cedeze
drepturile de utilizare ale operelor lor către Antalis România, în scopul exclusiv de comunicare și
promovare, prin diferite instrumente și canale media.
11.2. Autorii sau echipele care participă la concurs sunt de acord să cedeze drepturile de utilizare
pentru lucrările înscrise oricăror entități Antalis din alte țări, în scopul promovării unor competiții
creative similare.
11.3. Autorii sunt de acord să cedeze drepturile de autor conform art. 11 al regulamentului de față,
însă au dreptul de a folosi lucrarea în continuare numai după încheierea concursului, mai exact după
finalizarea galei de premiere a acestui concurs.
11.4. Autorii lucrărilor înscrise în concursul „Antalis Comics, ediția 2025” sunt de acord să cedeze
drepturile de utilizare ale operelor lor către Antalis România cu scopul exclusiv al realizării unui tiraj
de maximum 1.000 de bucăți de exemplare promoționale, necomercializate, cu oferirea creditului
către artistul și/sau artiștii lucrărilor.
12. Dispoziții finale
12.1. Angajații Antalis S.A., membrii juriului și partenerii concursului, precum și afinii acestora, nu
pot înscrie lucrări în concurs.
12.2. Participantul își asumă responsabilitatea deplină și exclusivă pentru cererile adresate
Organizatorului/coordonatorului Concursului în legătură cu orice reclamație ce vizează proiectul
participant.
12.3. Participantul este deplin răspunzător cu privire la originalitatea proiectului înscris în concurs,
acesta suportând orice cost de soluționare a diferendelor născute între participanți și terțe părți cu
privire la încălcarea drepturilor terților asupra proiectelor înscrise și a oricăror drepturi în legătură cu
aplicarea Concursului.
12.4. Participantul răspunde în mod exclusiv pentru orice prejudiciu la care terțele părți au dreptul
ca urmare a unei hotărâri judecătorești, arbitrale, tranzacție, mediere, inclusiv dobânzi, penalități și
orice alte costuri sau despăgubiri, inclusiv cheltuieli de judecată, arbitraj sau decontare. În cazul în
care oricare din sumele reprezentând prejudiciu au fost achitate de către Organizator/coordonator,
acesta păstrează dreptul de regres împotriva participantului responsabil de cauzarea prejudiciului.
12.5. Proiectele depuse nu vor fi returnate Participanților.
12.6. Organizatorul are dreptul de a exclude din concurs:
– Participantul ale cărui acțiuni sunt contrare legii, ordinii publice și bunelor moravuri;
– Proiectul are un conținut vulgar, ofensiv sau asimilat acestora;
– Proiectul încalcă normele legale și de conduită socială;
– Proiectul încalcă drepturile unor terțe părți cu privire la dreptul de autor, dreptul la imagine sau
orice alte drepturi personale ale terților;
– Proiectul este contrar prevederilor acestui Regulament.
12.7. Organizatorul poate întrerupe derularea concursului, înaintea expirării termenului prevăzut
pentru desfășurarea acestuia, în următoarele situații:
– Organizatorul a fost sancționat pentru desfășurarea concursului sau i s-a interzis continuarea
acestuia;
– Există indicii că desfășurarea concursului este sabotată;
– Intrarea în vigoare, în interiorul perioadei de timp de derulare a concursului, a unei legi care
interzice desfășurarea concursurilor de genul celui desfășurat de către Organizator sau care
stabilește sancțiuni profesionale sau financiare pentru Organizatorul concursului sau deținătorii
postului de radio care difuzează concursul;
– În caz de forță majoră dovedită cu înscrisuri emise de către autoritățile competente teritorial pentru
sediul social al Organizatorului.
12.8. Întreruperea derulării concursului poate fi temporară sau definitivă. Orice întrerupere a
concursului va fi anunțată de Organizator, împreună cu motivul acesteia, prin aceleași mijloace de
publicitate utilizate ca și pentru concurs.
12.9. Regulamentul de participare poate fi modificat de Organizator pe parcursul derulării
concursului, sub rezerva publicității acestor modificări, în termen de maximum 24 ore de la
producerea acestora, efectuată în aceleași condiții de publicitate ca și pentru prezentul Regulament.
12.10. Publicitatea prezentului Regulament se realizează pe pagina de internet antalis.ro. și prin
punerea sa la dispoziția oricărei persoane interesate la sediul Organizatorului.
12.11. Prin înscrierea la concursul „Antalis Comis, ediția 2025”, participanții își dau acordul expres
si neechivoc, ca datele lor personale să intre în baza de date a Organizatorului. Acesta garantează
confidențialitatea datelor personale ale tuturor participanților înscriși la concurs. Participantul la
concurs are calitatea de persoana vizată, care în conformitate cu prevederile Regulamentul General
pentru protecția datelor (GDPR) are următoarele drepturi: dreptul la informare, dreptul de acces la
date, dreptul de ștergere, dreptul la restricționare a procesării, dreptul la portabilitatea datelor.
12.12. Participanții înscriși la concurs au dreptul de a obține din partea Organizatorului, la cerere și
în mod gratuit, confirmarea faptului că datele care îi privesc sunt sau nu prelucrate de acesta, dreptul
de a se opune în orice moment, cu excepția cazului în care există dispoziții legale contrare.
Participanții înscriși au dreptul să solicite, printr-o cerere scrisă adresată organizatorului ștergerea
sau actualizarea datelor personale.
12.13. Prin participarea la concursul „Antalis Comis, ediția 2025”, concurenții își dau acordul expres
și neechivoc ca datele lor personale să fie folosite de organizator, în viitor, pentru a transmite prin
poștă, telefon, SMS, e-mail, noi oferte, informații despre noi promoții ale organizatorului, mesaje
publicitare și de marketing, fără alte obligații din partea acestuia.